Comemorarea lui Timotei Cipariu la Sibiu

Grupul „Noii Golani” Sibiu a organizat, astăzi, o acţiune de comemorare a eruditului transilvănean Timotei Cipariu, de la naşterea căruia s-au împlinit 205 ani. Membrii grupului anunţă că manifestările dedicate personalităţilor în cinstea cărora s-au amplasat busturi în Sibiu vor continua pe parcursul întregului an.

Cei prezenţi au depus o coroană cu panglică tricolor şi flori în memoria lui Cipariu, după care, tinerii au prezentat câteva date din viaţa acestuia. Sculptorul Gavril Abrihan, care a binevoit să ne onoreze cu prezenţa, ne-a oferit detalii cu privire la povestea bustului, dezvelit pe 21 octombrie 1991.

Am vrea să le amintim locuitorilor Sibiului, care trec de zeci de ori prin Parcul Astra, că busturile de aici le aparțin unor personalităţi notorii, care au contribuit la progresul societăţii române. Este o chestie de bun-simţ să le respectăm memoria (cel puţin atât!).

În acest sens, ne bucură faptul că mai există lume care încearcă să menţină şi să redescopere valorile şi identitatea poporului român. Le mulţumim celor care au considerat, astăzi, că este mai important să vină la comemorare, decât să-şi petreacă duminica în sânul familiei, la căldură.

Anunțuri

Un răspuns to “Comemorarea lui Timotei Cipariu la Sibiu”

  1. camelia Says:

    Succes în continuare ! : )


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s