20 de ani de la Mineriada din 1990

13-15 iunie 1990. Zile negre în istoria recentă a României marcate de cea mai sângeroasă şi mai brutală dintre acţiunile minerilor în Bucureşti. Zeci de morţi şi sute de răniţi este bilanţul confruntărilor de stradă dintre forţele de ordine susţinute de minerii veniţi din Valea Jiului şi protestatarii din Piaţa Universităţii, în mare elevi, studenţi, profesori. Ultimii au avut cel mai mult de suferit, victime inregistrându-se şi în rândul populaţiei civile. Nu au scăpat de furia minerilor nici Instituţiile de Cultură din Capitală acestea fiind atacate şi devastate fără milă. Vinovat pentru toate acestea? Pentru chemarea minerilor Bucuresti? Este unul singur, cel care avea apoi să le mulţumească „pentru atitudinea de înaltă conştiinţă civică”, Ion Iliescu. După 20 de ani de la evenimente este încă liber şi îşi permite să le râdă în faţă celor care au curajul să-l condamne pentru faptele săvârşite.

În data de 15 iunie, la Bucureşti, s-a organizat un marş contra uitării la care au participat aproximativ 150 de persoane însă nici la Sibiu nu s-a trecut cu vederea comemorarea acestui eveniment. Două bannere afişate pe podul centurii ocolitoare a Sibiului exprimau mesajele „13-15 iunie 1990 Zile negre” şi „Pentru sângele vărsat/ Iliescu vinovat”.

Anunțuri

3 răspunsuri to “20 de ani de la Mineriada din 1990”

  1. furios4you Says:

    A aparut si varianta cainelui dresat anti-boc http://furios4you.wordpress.com/


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s