DEZBATERE despre Roşia Montană

DEZBATERE

despre Roşia Montană



Luni, 20 septembrie, ora 17:00

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ ASTRA, CORPUL B.

Invitat Denis Memet, voluntar ,,Salvati Roşia Montană”



În urma interesului stârnit de problema locuitorilor din Roşia Montană, vă invităm să luaţi parte la o dezbatere publică, intitulata ,,Salvaţi Roşia Montană” ce va avea loc luni, 20 septembrie, ora 17.00 în cadrul Bibliotecii ASTRA, corpul B.


Evenimentul este parte a expoziţiei de fotografii cu aceeaşi temă, aflată în desfăşurare până în data de 25 septembrie în holul principal al bibliotecii.


Voluntarul campaniei ,,Salvaţi Roşia Montană”, Denis Memet şi organizatorii expoziţiei, cheamă sibienii la discuţii, soluţii viabile şi alternative vizavi de proiectul minier propus de compania canadiană Gold Corporation precum şi despre impactul pe care această investiţie o va avea asupra Roşiei Montane şi a locuitorilor.



Contact:

Sergiu Rizea

Tel: 0742.151.589



Vernisajul expoziţiei a trezit spiritul civic al sibienilor

Miercuri, 15 septembrie a avut loc deschiderea expoziţiei de fotografie „Salvaţi Roşia Montană” în corpul B al Bibliotecii ASTRA din Sibiu. Peste 50 de persoane au urmărit proiecţia filmului „Noul Eldorado” în regia lui Tibor Kocsis pregătit de organizatori.

Situaţia localităţii Roşia Montană ce ar urma Citește restul acestei intrări »

Expoziţie foto „Salvaţi Roşia Montană” 15-25 septembrie la Biblioteca ASTRA, Corpul B

 

COMUNICAT DE PRESĂ

   

Salvaţi Roşia Montană  – expoziţie de fotografie
Sibiu  15-25 septembrie 2010
Biblioteca Judeţeană Astra, corpul B


 

 Vă invităm la vernisajul expoziţiei de fotografie „Salvaţi Roşia Montană” ce va avea loc în cadrul Bibliotecii Judeţene ASTRA din Sibiu, corpul B, în data de 15 septembrie 2010, cu începere de la ora 17.00 , să faceţi cunoştinţa cu fotografii ce reflectă viaţa locuitorilor din Roşia Montană si unicitatea locurilor ce îi inconjoară. 

  

  

 

Evenimentul va include proiecţia unui documentar cu privire la Roşia Montană, dezbateri pe marginea investiţiilor propuse în zonă şi poziţia localnicilor cu privire la o posibila exploatare minieră a zonei. 

Expoziţia este deschisă publicului în perioada 15-25 septembrie 2010, de luni până vineri, între orele 08.00-20.00, in corpul B al Bibliotecii Judetene Astra din Sbiu si oferă vizitatorilor prilejul unei întâlniri cu frumuseţea naturală a locurilor ce inconjoară localitatea Rosia Montană. 

VĂ AŞTEPTĂM ! 

Contact: Sergiu Rizea                                                                   

Telefon: 0742.151.589 

<!–[if gte mso 9]> Normal 0 false false false MicrosoftInternetExplorer4 <![endif]–><!–[if gte mso 9]> <![endif]–> <!–[endif]–>

Flash mob în Capitală: „Ziua Limbii Române, aici şi peste Prut”

Câţiva membri ai grupului de acţiune „Noii Golani” au marcat, marţi seara, printr-un flash mob organizat la Kilometrul 0 al Pieţei Universităţii din Bucureşti, momentul în care, cu 21 de ani în urmă, limba română era reinstituită ca limbă de stat în Repulica Moldova.

În cele 10-15 minute, cât a durat adunarea spontană, tinerii au afişat Citește restul acestei intrări »