Salvaţi Roşia Montană

Anunțuri

Noii Golani vă invită din nou la implicare!

Începând cu data de 24 octombrie, grupul de acţiune Noii Golani dă din nou startul proiecţiilor filmului documentar ,,Memorialul Durerii” în şcoli. În prima parte a campaniei, au fost proiectate un număr 5 episoade din ,,Memorialul Durerii” în 25 de unităţi şcolare din 10 oraşe, le mulţumim şi îi felicităm pe cei care au dat dovadă de atitudine civică şi au ales să se implice. În continuare ne propunem să proiectăm, în această parte secundă a campaniei, un număr de 3 episoade în cât mai multe localităţi din ţară. Episoadele alese pentru Citește restul acestei intrări »

Ne furăm (şi) istoria!

Adrian Brătoiu

La propriu…! Dacă până nu demult oameni de seamă ai neamului românesc s-au luptat pentru a păstra identitatea românilor, pentru o conştiinţa curată şi demnă a poporului nostru şi pentru o istorie adevărată care să ne ofere reperele necasare formării noastre ca popor, respectiv ca indivizi, astăzi, IGNORANŢA a ajuns la cote extreme. Ne debarasăm de tot ceea ce înseamnă trecut, uitând că un popor fără istorie e ca un om fără memorie. Ne orientăm doar spre viitor, nu mai căutăm repere sau valori dar acest viitor poate fi unul haotic şi incert. A-ţi uita tradiţiile, valorile, eroii neamului înseamnă Citește restul acestei intrări »

Memorialul Durerii în școli

Începând cu data de 9 mai grupul de acţiune Noii Golani, dă startul campaniei ,,Memorialul durerii în şcoli, campanie care are ca scop derularea documentarului Memorialul Durerii în cât mai multe școli posibile din România. Proiecţia documentarului se face cu acordul producătorului (dna. Lucia Longin-Hossu) iar scopul campaniei este acela de a promova istoria umbrită a demnităţii poporului român, istoria Rezistenţei anticomunismului din România, o istorie care nu se predă la şcoală. Grupul de acţiune Noii Golani, pune la dispoziţia celor care vor să dea o mână de ajutor, materialul pentru proiecţie, pe suport optic.

Toţi cei care vor să sprijine această campanie şi în oraşul lor, ne pot contacta la adresa de email noiigolani@yahoo.com

130 de ani de la naşterea poetului Octavian Goga

Noii Golani Sibiu comemorează, vineri 1 aprilie 2011, 130 de ani de la naşterea poetului răşinărean Octavian Goga. Acţiunea va începe la ora 11.00 la bustul poetului din Parcul ASTRA din Sibiu şi are ca scop conştientizarea sibienilor asupra valorilor culturale care ar trebui să ne formeze spiritual.

În jurul orei 11.30 ne vom deplasa la Răşinari, locul naşterii lui Goga, unde vom vizita casa memorială şi muzeul.

Invităm toţi doritorii sa ni se alăture.

Unirea Basarabiei cu România aniversată la Sibiu

Pe data de 27 martie s-au împlinit 93 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, eveniment ce nu a fost trecut cu vederea nici la Sibiu. Tineri basarabeni, studenţi la facultăţile din oraşul nostru au marcat simbolic unirea fraţilor deopotrivă din dreapta şi stânga Prutului depunând flori la Monumentul Eroilor din faţa Casei de Cultură. Momentul a fost completat prin citirea Actului Unirii, cântece patriotice iar la final au fost împărţite flyere pe strada Nicolae Bălcescu şi în Piaţa Mare.

Sibienii care s-au aflat în trecere la acea oră prin centru Sibiului au apreciat gestul tinerilor provocându-le unora amintiri sau curiozitate despre situaţia Basarabiei de ieri sau de astăzi.

Citește restul acestei intrări »

Poartă mărţişorul tricolor

Noii Golani vă invită anul acesta să purtaţi mărţişorul tricolor:

Mod de confecţionare:
– printați imaginea de mai jos care conţine 45 de mărţişoare pe o coală A4
– o plastifiaţi la un xerox şi decupaţi tricolorul.
– luaţi şnur tricolor şi îl prindeţi cu un ac de gămălie pe tricolor

Dăruiţi mărţişorul tricolor tuturor românilor.

Imaginea cu mărțișoare: