Expoziţie foto – Roşia Montană te cheamă

Asociația Aburnus Maior și Teatrul Gong Sibiu vă invita vineri, 24 februarie, orele 18.00 la vernisajul expoziției foto “Roșia Montană te cheamă!”

Fotografiile expuse aparțin fotografului clujean Sebastian Florian. Sebastian face fotografie din pasiune. În ultimele luni, a petrecut mai bine de 6 saptămâni în Roșia Montană, pe parcursul a 3 anotimpuri, încercînd să o surprindă în imagini și să o înțeleagă.

Sebastian Florian te invită să vezi imaginile aduse din Roșia, iar apoi să-ți faci timp să mergi acolo, să vorbești cu oamenii, să bați cu piciorul locurile, să te odihnești pe iarbă în umbra unei biserici și Citește restul acestei intrări »

Cifrele din spatele proiectului de exploatare minieră de la Roșia Montană

Foto – Eminescu aniversat în Parcul Sub Arini

Adrian Brătoiu (text şi foto)

Peste 150 de sibieni au fost prezenţi duminică, 15 ianuarie, pe Platoul Mihai Eminescu din Parcul Sub Arini pentru a aniversa 162 de ani de la naşterea marelui poet, prozator şi jurnalist român. Timp de aproape două ore tineri dar şi mai puţin tineri au recitat poezii, au rostit alocuţiuni şi au depus flori la bustul lui Mihai Eminescu.

Sibienii prezenţi au lăsat deoparte Citește restul acestei intrări »

Mihai Eminescu – 162 de ani

Grupul de atitudine civică Noii Golani Sibiu vă invită duminică, 15 ianuarie, de la ora 13.00 pe Platoul Mihai Eminescu din Parcul Sub Arini pentru a marca 162 de ani de la naşterea marelui poet român. Împreună vom depune flori, se vor recita poezii şi vom cânta oda marilor artişti Ion şi Doina Aldea Teodorvici – Eminescu. Vă aşteptăm în număr cât mai mare duminică pentru a demonstra că ştim să ne preţuim adevăratele valori şi mai ales că iniţiativa vine din partea tinerilor.

Urmăriţi mai jos un documentar non-conformist Citește restul acestei intrări »

22 de ani de la Revoluţia Română – FOTO

Adrian Brătoiu

Membrii grupului de atitudine civică „Noii Golani” Sibiu au comemorat 22 de ani de la evenimentele din 1989 ce au marcat sfărşitul regimului dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu.  Sibiul a fost între primele oraşe care s-au alăturat Timişoarei în dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989 când mii de oameni au manifestat spontan în pieţele centrale din oraş strigând „Libertate”. În aceeaşi zi, Sibiul a devenit al doilea oraş martir, numărul morţilor oprindu-se la 99 la sfârşitul Citește restul acestei intrări »

Eroii nu mor niciodată 1989 – 2011

Au trecut 22 de ani de când părinţii noştri au plătit un preţ prea scump pentru ca noi să învăţăm să fim din nou liberi. 22 de ani în care nu am uitat gestul lor, curajul lor. Între 16 şi 22 decembrie România îşi comemorează eroii căzuţi pe străzile marilor oraşe în iarna anului 1989 pentru ca o epocă tristă din istoria ţării noastre să apună. A fost nevoie de sute de vieţi tinere, tineri ca noi, pentru a striga din nou libertate. Nu am ajuns acolo unde au crezut ei atunci că vom fi, dar suntem datori să continuăm lupta începută de ei. Schimbarea o poate face fiecare dintre noi, uniţi, iar Decembrie ’89 este o dovadă a istoriei recente de curaj şi unitate a poporului român.

1989 – 2011 EROII NU MOR NICIODATĂ

Vino şi aprinde o lumânare în memoria victimelor din Decembrie ’89, miercuri, 21 decembrie, ora 20.00 la Monumentul Eroilor din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor.

Ziua Marii Uniri la Alba Iulia (Foto şi video)

Anul acesta, sărbătoarea Marii Uniri de la 1918 a strâns la Alba Iulia peste 500 de tineri din toată ţara dar şi din Basarabia, voluntari ai organizaţiilor cuprinse în Platforma Civică Acţiunea 2012 şi nu numai.

În debutul manifestărilor, un grup format din peste 300 de tineri, purtând steaguri şi fulare tricolore, au scandat lozinci prin care cereau unirea Basarabiei cu România şi au afişat două bannere mari pe care scrie “Ridică-te Ştefane cu braţul tău cel sfânt şi uneşte Basarabia cu al patriei pământ” şi “Basarabia e România”.

Pe lângă bannere și scandări, Acțiunea 2012, o coalitie de ONG-uri care militează pentru unirea Republicii Moldova cu România, a mai pregătit pe tot parcursul zilei și alte surprize: un tricolor format din fumigene, steaguri înalte cu stemele provinciilor istorice românești precum și anul “1918″ scris din oameni.

Foto: InfoPrut Citește restul acestei intrări »